Obiective si atractii turistice din Valea Loarei, Franta - TravelEuropa.ro
  Orase Obiective turistice Valea Loarei, Franta

Obiective turistice Valea Loarei, Franta

Publicat la:
Valea Loarei a fost recent integrata in patrimoniul Unesco, urma sa devina leaganul exploziei artistice a Renasterii franceze. Astazi, aceste palate si castele somptuoase si nobilele lor gradini se numara printre punctele majore de atractie ale Frantei; cele mai mici ofera chiar si gazduire, astfel incat vizitatorii sa traiasca pe pielea lor la vie de chateau.

Loara este cel mai lung rau din Franta, avand in jur de 1.000 km, de la izvorul sau din Ardeche si pana la varsare in estuarul St. Nazaire, pe coasta Atlanticului. in majoritatea timpului, raul curge lin prin albia sa larga, dar uneori isi iese din matca si rupe malurile.

Au fost construite diguri inalte, dar s-au iscat controverse cu privire la propunerea de a-l tine sub control prin baraje si stavilare. Desi Loara a fost secole la rand o ruta comerciala si comunicationala foarte importanta, astazi este atat de plina de namol si de putin adanca incat abia se mai poate naviga pe ea.

Regiunea Loarei este acum impartita in doua zone administrative: Centre et Pays de la Loire. Centre are drept capitala marele oras Orleans, la vest se situeaza Tours, iar in sud Bourges. Peisajele sale cuprind intinse lanuri de grau la Beauce, zona din nordul Loarei, iar in sudul raului, lacurile si padurile din Sologne, teritoriul preferat de vanatoare al regilor. Si mai departe in sud, dealurile domoale din regiunea Berry reprezinta una dintre cele mai rurale zone ale Frantei.

Touraine, vechea denumire a zonei din jurul Toursului, este inima Vaii Loarei, solul sau bogat permitand cultivarea de pepeni, sparanghel, prune, capsuni, precum si vita-de-vie, din care se fac unele dintre cele mai bune vinuri ale Loarei. Multe dintre castelele cele mai frumoase sunt in Touraine.

Pays de la Loire incepe de la vest de Tours si cuprinde Angers, Le Mans, Nantes (capitala) si Vendee in sud. Anjou, fosta denumire a regiunii din jurul Angersuiui, a fost candva un ducat puternic, cu teritorii indepartate precum Provence si Sicilia. Chiar aici, in Valea Loarei, englezii au suferit cea mai grea infrangere, fiind invinsi de Ioana d'Arc la Orleans, memoria acesteia fiind inca venerata in toata regiunea.

Secole la rand, poetii au ridicat in slavi la douce vie, viata dulce din aceasta vale din inima Frantei, ce separa net nordul de sud. Solul aluvionar fertil si clima extraordinar de blanda s-au asociat pentru a da nastere unor vinuri foarte bune si unui corn al abundentei de legume si fructe.

Cele mai impozante castele se gasesc aproape de malurile Loarei sau ale afluentilor sai, dar insusi marele rau se strecoara asemenea unui fir de argint in orice calatorie prin zona. Traversarea sa, pentru a fi pe malul drept la momentul potrivit, este o arta ce necesita o planificare atenta, in special pentru ca digurile ascund raul, nelasandu-l sa se vada de pe drum. Pregateste-te sa lasi Loara din cand in cand pentru a explora lacurile si afluentii sai linistiti.
 
Harta obiective turistice Valea Loarei - Long: 1.918466, Lat: 47.904705
 
 
 
Informatiile prezentate au titlu orientativ, ele se pot modifica odata cu trecerea timpului.
Daca sunteti de parere ca fotografiile sau textele prezentate pe aceasta pagina incalca legea dreptului de autor va rugam sa ne sesizati acest lucru la contacteaza-ne
Tag: Obiective turistice Valea Loarei, atractii turistice Valea Loarei, de vizitat in Valea Loarei, obiective Valea Loarei, atractii Valea Loarei, turism Valea Loarei.