Cel mai mare punct feroviar din Romania, Gara de Nord din Bucuresti, a fost inaugurata oficial in urma cu 142 de ani, cand s-au deschis si liniile de cale ferata Pitesti - Bucuresti - Buzau si Galati - Tecuci - Roman.
Povestea Garii de Nord a inceput in anul 1869, cand in prezenta domnitorul Carol I s-a asezat piatra de temelie a cladirii. Proiectul a fost finalizat trei ani mai tarziu, iar nodul feroviar a primit numele Gara Targoviste (foto). Constructia a fost realizata dupa planurile Ministerului Lucrarilor Publice, de Consortiul Straoussberg. La un an de la lansarea garii, statul roman a devenit principalul prorietar al cladirii, dupa ce a cumparat actiunile Consortiului Straoussberg, care a dat faliment intre timp.
Numele actual l-a primit abia in 1888, cand a avut loc si prima reabilitare a garii. Cladirea Garii de Nord a avut inca de la bun inceput forma de U si a cuprins trei corpuri, din care doua dispuse paralel. De-a lungul anilor, cladirea a suferit multiple modificari, i s-au adaugat noi corpuri si i-au fost schimbate fatadele. Intre 1895 si 1896 a fost construita o noua aripa, prevazuta cu un salon regal, care a fost restaurat si inaugurat in decembrie 2013 de principesa Margareta si principele Radu.
Cladirea Garii de Nord a suferit de pe urma bombardamentelor puternice din 1944, insa a ramas in picioare. 50 de ani mai tarziu a trecut cu brio printr-o noua incercare, cand a fost salvata de la demolare prin caderea regimului comunist. Nicolae Ceausescu programase in 1992 distrugerea Garii de Nord si mutarea sa la marginea Bucurestiului.
In prezent, Gara de Nord numara opt peroane si 14 linii de cale ferata, fiind tranzitata zilnic de aproximativ 200 de trenuri.
Gara de Nord din Bucuresti - inaugurata oficial acum 142 ani
Publicat la: 2014-09-25 09:42:00