Hanul Gabroveni , Bucuresti

Literatura de specialitate atribuie Hanul Gabroveni lui Constantin Mavrocordat, pornind de la insemnarile francezului Jean Claude Flachat din 1739.

Fostul secretar domnesc noteaza in memoriile sale ca fiul lui Nicolae Mavrocordat, Constantin, a inaltat, ca sa-si vesniceasca gloria in toata stralucirea ei, un "bezesten", care nu poate fi ocupat decat de negustori straini, greci, turci, sau unguri, dar nici unul din acestia nu se poate aseza aici pentru totdeauna. Flachat nu da nici un indiciu asupra localizarii acestei constructii.

Asociindu-se termenul de "bezesten", care inseamna o cladire patrata, un fel de hala, cu aspectul Hanului Gabroveni, s-a presupus atribuirea acestui edificiu operei ctitoricesti voievodale din cel de-al patrulea deceniu al secolului al XVIII-lea.

Desi datat de unii istorici ca fiind construit in 1739, conform cercetarilor arheologice si documentelor de epoca pastrate, Hanul Gabroveni a fost ricticat intre 1804-1818 pe locuri ocupate anterior de case mai modeste realizate din caramida, ale caror vestigii au fost constatate in cadrul cercetarilor arheologice sub nivelul pivnitei hanului.

La inceputul secolului XX, in perioada in care Bucurestiul era sub influenta franceza, hanul a fost redenumit Hotel Gabroveni-Universal. In timpul regimului comunist cladirea a fost utilizata in scop comercial.

Imediat dupa Revolutie, guvernul a concesionat cladirea unor societati comerciale, care ar fi trebuit sa prezinte un plan de reabilitare. Acest lucru nu s-a intamplat, iar in 1997 s-a demarat o serie de procese in instanta intre concesionari si Primarie.

In 1999 prin sentinta judecatoreasca, municipalitatea a obtinut evacuarea imobilului. Intre anii 1998 si 1999, Ministerul Culturii a intervenit prin lucrari de conservare si consolidare, care au fost insa stopate. In prezent (2009) Hanul Gabroveni a intrat intr-un program de reabilitare, dorindu-se reconversia sa in Centru Cultural, in acest sens, facand obiectul unui concurs de arhitectura ce prevede reabilitarea sa si extinderea cu un nou corp de cladire, amplasat pe o parcela invecinata.

Hanul Gabroveni se afla situat in centrul istoric al capitalei intre strada Lipscani si strada Gabroveni. La nivelul Bucurestiului, aceasta zona se regaseste la limita sudica a centrului orasului si constituie o mare parte a centrului istoric al Capitalei. Aceasta mentine inca in cea mai mare parte imaginea cartierului comercial cu atmosfera de "strada mare" tipica secolului XIX.

Hanul a fost construit intr-o zona apropiata Curtii Domnesti. Pana la inceputul secolului al XIX-lea in aceasta zona se aflau zidite inca din secolele XV-XVII locuinte ale orasenilor in apropierea cetatii Bucurestilor.

In perioada anilor 1802-1804 orasul trece printr-o perioada de dezvoltare comerciala. Ca urmare apare si Hanul Gabroveni. Se pare ca aceasta cladire aduce in peisajul orasului pentru prima data elementul "pasaj". La parter se aflau pravalii pentru vanzarea cu amanuntul a produselor textile.

Accesul in acest culoar lung de aproape 50 m in fata pravaliilor boltite se facea doar pe la capetele lui prin portile din stejar masiv inchise cu feronerie de fonta. Catre mijlocul secolului XIX cladirea se afla intr-una din perioadele sale de maxima prosperitate si faima negustoreasca. Și dupa razboi cladirea si-a pastrat partial caracterul comercial.

In 1968 si ulterior s-au intreprins diverse studii pentru restaurarea si refunctionalizarea complexului arhitectural, studii si intentii care nu s-au materializat. Cladirea este astazi o ruina.

Hanul se inscrie intr-un plan usor trapezoidal cu laturile longitudinale paralele care delimiteaza o curte interioara lunga se 24,60 m si lata de 4,80 m. Laturile de nord si de sud sunt obturate de portile de acces acoperite cu bolti avella, cea dinspre Lipscani avand cinci bolti alaturate, cealalta numai trei.

Subsolul este format din doua hrube ce ocupa, fiecare din laturile longitudinale legate intre ele inspre Lipscani printr-o incapere spatioasa, iar inspre Gabroveni printr-un culoar lat de circa 1,50 m. Initial partile laterale au beneficiat numai de parter alcatuit din cate o sala lunga si inalta, cu bolti avella, compartimentata cu ziduri usoare care compuneau fostele pravalii.

Camerele la etaj se gaseau numai pe capetele de-sud si de nord. Exceptand etajul adaugat partii vestice, totul se prezinta unitar, dind un echilibru constructiei care poarta amprenta unui autentic pasaj comercial. O alternanta de usi si ferestre cu tamplarii metalice masive, dau curtii un aspect aparte. Zona inferioara a peretilor a fost placata cu placi de piatra, iar scari de piatra indica, locurile de acces in fostele pravalii.

Ansamblul arhitectural se afla in stare avansata de degradare, in cea mai mare parte boltile sunt deteriorate, peretii si elementele de structura de la etaj sunt daramate. Dupa un studiu efectuat in 1997, a fost montata o constructie provizorie de sustinere a stalpilor si a planseelor, a peretilor in mare parte inclinati si curbati. Ulterior cladirea a fost si mai mult degradata de un incendiu.