Colosseum, Roma

Este cea mai mare constructie romana care a supravietuit. Efectul sau maiestuos nu s-a diminuat nici cu trecerea timpului, nici ca urmare a stricaciunilor produse de traficul din jurul sau.

Candva, zidurile sale rasunau de luptele gladiatorilor si de strigatele multimii, iar mai tarziu de bataile ciocanelor care il daramau, pentru a folosi piatra la construirea bisericilor si palatelor medievale.

Astazi, zidurile lui sunt inca in picioare, in ciuda vicisitudinilor, sfidand faimoasa profetie care spunea: "Atat timp cat Colosseumul este in picioare, Roma va rezista. Cand va cadea Colosseumul, se va prabusi si Roma; cand va cadea Roma, se va sfarsi lumea".

Construirea Colosseumului a inceput in anul 70, din dorinta imparatului Vespasian de a avea un monument care sa celebreze triumful sau militar in Orientul Mijlociu. Neterminata pana la moartea sa, in anul 79, constructia a fost continuata de fiul lui Vespasian, Titus. Inaugurarea Colosseumului a avut loc in anul 80.

Ultimele retusuri au fost facute de succesorul lui Titus, Domitian (81-96), care era un membru al dinastiei Flavius, asemenea predecesorilor sai. De aceea, initial, arena s-a numit Amphitheatrum Flavianum. Numele pe care l-a avut mai tarziu ar putea veni, pur si simplu, din forma pe care o are, sau, mai probabil, datorita situarii in apropiere (azi nu mai exista) a statuii colosale de bronz a lui Nero, candva cea mai mare din lume.

Dimensiunea imensa a Colosseumului a ridicat mari probleme de inginerie, fara a le mai socoti si pe cele legate de terenul mlastinos pe care urma sa fie construit. Dar locul a fost ales pentru ca era aproape de Forum si de Colina Palatina. Inainte de construirea Colosseumului, pe acel teren fusese un lac artificial si celebra vila a lui Nero, Domus Aurea, sau Casa de Aur.

Canale imense de drenaj, multe inca existente, formau un fagure in fundatie, in vreme ce cantitati imense de tuf vulcanic si caramizi placate cu ciment au fost folosite la construirea zidurilor. Peste o suta de mii de metri cubi de travertin au imbracat zidul exterior, un furnir decorativ a fost fixat cu peste trei sute de console de fier.

La terminarea constructiei, amfiteatrul era un model de simplitate si functionalitate, devenind nu doar un model pentru alte amfiteatre romane, dar si pentru numeroase stadioane din epoca moderna. Aproximativ 50.000 de spectatori puteau intra sau iesi pe oricare dintre cele 50 de vomitoria, sau iesiri, in timp ce 240 de stalpi de lemn fixati pe randul de sus sprijineau o plasa imensa pe care era fixata o panza. Acest velarium era manevrat de marinari din flota imperiului.

Pe jos era presarat nisip, pentru ca gladiatorii sa nu alunece si pentru ca sangele combatantilor sa fie absorbit (cuvantul arena va fi folosit din acest moment pentru a desemna locul de desfasurare al unui spectacol). Tot felul de tunele treceau pe sub arena, scripeti si lifturi permiteau animalelor si luptatorilor sa fie adusi in arena, in timp ce conducte si apeducte erau folosite la inundarea arenei, pentru a permite desfasurarea nau-mach'tae, parodii dupa bataliile navale.

Cladirea a intrat rapid in declin. Un incendiu a distrus in anul 240 mare parte din zona scenei si locurile de sus, mai ales ca erau construite cel mai mult din lemn. Conflagratiile de mai tarziu si cutremurele au continuat distrugerile in urmatoarele doua secole. Dupa caderea Imperiului Roman, alaturi a fost construita o biserica mica, San Pietro in Vincoli.