Obiective turistice Utrecht, Olanda
Astazi, un puternic centru urban cu peste 500.000 locuitori, orasul de pe malurile canalului Merwede, din delta Rinului, a jucat un rol proeminent in istorie. Sub ocupatia romanilor, asezarea purta numele de Trajectum ad Rhe-num; apoi, frizii si francii i-au zis Wiltaburg.
Cuprins initial in imperiul carolingian, sub imparatii germani s-a dezvoltat ca oras liber si a fost intarit in 1122 cu ziduri de aparare, amplificate in sec. 14. Atunci, s-a nascut aici Adriaan Floriszoon, viitor preceptor al lui Carol Quintul, si, intre 1522-1523, chiar Papa (singurul neerlandez), sub numele de Adrian VI.
In urma revoltelor populare, in 1577, locuitorii au reusit sa-i alunge pe cotropitorii spanioli, In 1579, aici a fost creata Uniunea de la Utrecht, preponderent calvina, care a reunit mai intai tinuturile Groningen-Zeeland-Utrecht ca, apoi, sa se extinda la toate cele sapte provincii care se vor desprinde de Spania, reunite sub numele de Republica Provinciilor Unite.
Utrecht fiind centrul politic al noii republici, a concentrat treptat si o intensa viata culturala. In 1635 a locuit aici "peregrinul" Rene Descartes, inainte de a pleca in Suedia, si a scris Discours de la Methode, lucrare pe care a publicat-o mai apoi la Leiden. in 1636, s-a infiintat aici Universitatea, a doua din tara, dupa cea din Leiden.
In 1724, sub influenta francezilor refugiati, s-a format aici o miscare religioasa independenta jansenismul. Discipolii olandezului Comelius Jansen (Jansenius), fost episcop la Ypres, au infiintat miscarea la Port Royal in Franta; ulterior s-a raspandit in mai multe tari. Mai tarziu, in 1870, a aparut Biserica Vechilor Catolici sau Biserica de la Utrecht un fel de mostenitoare a jansenismului; ea combatea infailibilitatea Papei si functioneaza si in prezent, cu numerosi adepti.
Cu toate acestea, Utrecht a ramas de-a lungul secolelor resedinta unor inalti prelati ai bisericii de la Roma.
Din 1806, regele Louis Bona-parte a avut aici o resedinta particulara intr-o cladire care exista si astazi pe strada Drift nr.31.
O mentiune speciala pentru Scoala de pictura din Utrecht, dezvoltata timpuriu, datorita, indeosebi, Iui Jan van Scorel(1495-1562). Eaafost influentata puternic de arta italiana si i-a avut ca promotori pe Teerbrugghen, van Honthorst etc.
Cauta cele mai bune camere de hotel!
De vizitat in Utrecht
-
. Domtoren
Domtoren, o veche campanila ridicata in vecinatatea catedralei, intre 1321-1382, in stil gotic (are 112 m inaltime si 465 trepte), ofera o ampla... mai mult
-
. Oudegracht si Nieuwegracht
Farmecul asezarii este conferit de partea sa medievala, Orasul Vechi, cu romanticele canale, dintre care foarte pitoresti sunt cele aflate mult... mai mult
-
. Stadskasteel Oudaen
Vredenburg face legatura dintre Orasul Vechi si cartierele noi, in vecinatatea Stadskasteel Oudaen (Oudegracht 99) vechea fortareata in care se... mai mult
-
. Museum van SpeelKlok
Muzeul Cailor Ferate, Muzeul Arhiepiscopal, Muzeul Central (arta marii pictori locali si istorie). O mentiune pentru Nationaal Museum van... mai mult
Asigurare medicala de calatorie Alege asigurarea potrivita pentru tine si familia ta Click aici! | |
Bilete de avion spre Utrecht: Rezerva online cele mai ieftine bilete de avion Click aici! | |
Cauta cazare langa Utrecht: Vezi oferte hoteluri in cele mai populare destinatii Click aici! |
Daca sunteti de parere ca fotografiile sau textele prezentate pe aceasta pagina incalca legea dreptului de autor va rugam sa ne sesizati acest lucru la
