Santi Giovanni e Paolo, Venetia

Santi Giovanni e Paolo, sau San Zanipolo, este, ca importanta, a doua biserica din Venetia, dupa Santa Maria Gloriosa dei Frari. In vreme ce Frari este biserica franciscanilor, San Zanipolo a fost biserica-mama a dominicanilor, care au inceput constructia actualului lacas in anul 1333. Faima ei se datoreaza unei abundente de monumente funerare de o frumusete deosebita - nu mai putin de 25 de dogi sunt inmormantati aici.

Superba intrare a Bisericii San Zanipolo te introduce in interiorul solemn, naosul ei nedecorat, specific bisericilor dominicane, a fost proiectat inca de la inceput pentru a putea predica unui numar cat mai mare de credinciosi, in timp ce vizitezi, opreste-te la mormantul unui doge, Giacomo Tiepolo (mort in 1249), inmormantat in cel mai impodobit dintre cele patru cavouri.

Alte trei cavouri se aliniaza langa peretele fatadei interioare, toti membri devotati ai familiei Mocenigo, si toti sculptati de Pietro, Tullio si Antonio Lombardo, trei dintre cei mai apreciati artisti ai vremii.

Cel mai frumos cavou apartine dogelui Pietro Mocenigo, remarcabil pentru faptul ca, in timp ce-l glorifica pe Pietro, cel mai trufas personaj incadrat de un arc triumfal, abia daca gasesti cateva elemente de iconografie religioasa, intalnite deseori pe mormintele din biserici.

Cel de-al doilea altar de pe peretele sudic expune cea mai renumita pictura a bisericii, "Sf. Vincent Ferrer cu Sfintii Cristofer si Sebastian" a lui Giovanni Bellini (1465). La dreapta ei este o urna asociata cu unul dintre cele mai indigeste episoade ale Venetiei. In interiorul urnei se gaseste pielea lui Marcantonio Bragadino, un general venetian capturat de turci in 1571 si torturat inainte de a fi jupuit de viu.

Dincolo de naos, pe peretele nordic, sunt alte trei cavouri care atrag atentia, opere ale fratilor Lombardo. Monumentul dogelui Nicolo Marcello (mort in 1474), lucrarea lui Pietro Lombardo, este cel mai frumos: o lucrare matura, in stil renascentist, care contrasteaza cu cealalta opera a artistului (situata mai in dreapta), sculptata cu 15 ani mai inainte in stil gotic, acoperita cu un baldachin, a dogelui Pasquale Malipiero (mort in 1462).

Transeptul sudic contine trei picturi care iti atrag privirea: "Hristos ducandu-si crucea" de Alvise Vivarini, "incoronarea Fecioarei" atribuita lui Cima da Conegliano si minunata "Sf. Antoninus Peruzzi dand de pomana saracilor" (1542) a lui Lorenzo Lotto.

Mergand spre altarul principal, remarca mormantul dogelui Michele Morosini (mort in 1382), de langa zidul din dreapta, un incantator amestec de bizantic si gotic, unul dintre cele mai frumoase morminte din biserica. Pe partea opusa este un alt mormant in stil gotic, aproape la fel de frumos, "Monumento al Doge Marco Corner" (mort in 1368), impodobit cu cinci personaje, iar la dreapta acestuia este "Monumento al Doge Andrea Vendramin" (mortin 1478), un amplu edificiu din marmura realizat de Antonio si Tullio Lombardo.

Zidul dinspre transeptul nordic apartine familiei Venier, care se numara, pe vremuri, printre familiile de patricieni imprtante din Venetia. Cel mai remarcabil reprezentant al familei inmormantat aici este dogele Sebastiano Venier (mort in 1578), comandantul victorios al flotei care s-a confruntat cu turcii in batalia de la Lepanto (1571). O usa duce spre Capella del Rosario, construita in onoarea acestei batalii, care a avut loc in ziua praznicului Madonei del Rosario. Cele mai frumoase lucrari de aici sunt cele de pe bolta capelei, pictate de Veronese.

Bartolomeo Colleoni
La stanga lui San Zanipolo se afla Scuola Grande di San Marco, cu sublima ei fatada (1495); cladirea este acum transformata in spital, insa odinioara aici se afla cea mai bogata scuola din Venetia.

Pe partea dreapta se afla statuia realizata de Andrea Verrocchioin secolul al XV-lea ce-l infatiseaza pe Bartolomeo Colleoni, un soldat mercenar care a servit Venetia toata viata sa. Colleoni spera sa fie comemorat in piata San Marco, intr-adevar, el a lasat cea mai mare parte a averii sale orasului cu conditia ca numele sau sa fie cinstit cum se cuvine.

Venetia nu a incurajat cultul personalitasii, si asta in niciun caz in piata principala, insa, pentru ca voia banii lui Colleoni, l-a pacalit pe acesta ridicandu-i o statuie in Campo San Marco.