Opt tari au fost avertizate de Comisia Europeana (CE) ca risca sa fie identificate drept tari pe care le considera necooperante in lupta impotriva pescuitului ilegal, nedeclarat si nereglementat (INN). Este vorba despre Belize, Cambodgia, Fiji, Guineea, Panama, Sri Lanka, Togo si Vanuatu.
„Aceasta nu este o lista neagra, ci un cartonas galben. Dorim ca aceste tari sa devina partenerii nostri in combaterea pescuitului ilegal si sa isi imbunatateasca sistemele juridice si de control, in conformitate cu normele internationale. Dar, in aceeasi masura, dorim sa semnalam lumii intregi faptul ca UE nu va tolera pescuitul INN — activitate de natura infractionala, care submineaza nivelul de trai al comunitatilor pescaresti si diminueaza stocurile de peste. Acesta trebuie eradicat prin orice mijloace”, a declarat Maria Damanaki, comisarul european pentru afaceri maritime si pescuit.
Decizia adoptata de CE pe 15 noiembrie este prima de acest tip si subliniaza insuficienta eforturilor acestor tari pentru combaterea pescuitului ilegal, identificand lacune concrete, precum absenta dialogului sau a eforturilor pentru abordarea deficientelor de monitorizare, control si supraveghere a pescuitului, si sugerand masuri pentru remedierea acestora. Hotararea a are la baza o analiza detaliata, fiind precedata de o lunga perioada de discutii informale desfasurate cu tarile in cauza.
Deocamdata, aceasta decizie nu va atrage masuri care sa afecteze schimburile comerciale, insa cele opt tari au la dispozitie un termen rezonabil pentru a raspunde si a adopta masuri in vederea ameliorarii situatiei. De asemenea, Comisia a propus cate un plan de actiune pentru fiecare tara. In cazul in care situatia nu se va ameliora, este posibil ca UE sa intreprinda actiuni suplimentare, care ar putea implica masuri comerciale, cum ar fi interdictia privind vanzarea de produse piscicole catre UE.
UE vrea sa asigure folosirea durabila a mediului marin
Lupta impotriva pescuitului ilegal face parte din seria de eforturi intreprinse de UE pentru a asigura folosirea durabila a mediului marin si a resurselor acestuia. In calitatea sa de cel mai mare importator de peste la nivel mondial, UE urmareste sa blocheze patrunderea capturilor ilegale de peste pe pietele sale.
Comisia considera ca, in prezent, cele opt tari identificate nu isi indeplinesc atributiile in calitate de state de pavilion, de coasta, de port sau de piata, in conformitate cu legislatia internationala, cum ar fi Conventia Natiunilor Unite asupra dreptului marii sau Acordul Organizatiei Natiunilor Unite privind stocurile de peste. De exemplu, tarile in cauza trebuie sa isi modifice cadrul juridic pentru combaterea pescuitului INN, sa isi imbunatateasca actiunile de control si monitorizare sau sa isi asume un rol proactiv in asigurarea respectarii normelor de drept international.
„Regulamentul INN” a intrat in vigoare in 2010 si este un instrument esential pentru lupta impotriva pescuitului ilegal, prin care se permite accesul la piata UE doar acelor produse piscicole certificate ca fiind legale de catre statul de pavilion sau statul exportator implicat.
Valoarea totala estimata a pescuitului INN este de aproximativ 10 miliarde EUR pe an, valoare considerata a reprezenta 19% din valoarea raportata a capturilor. Anual, sunt capturate ilegal cantitati cuprinse intre 11 si 26 de milioane de tone de peste, reprezentand cel putin 15 % din capturile la nivel mondial. Se estimeaza ca 16 % din pestele oceanic importat in UE este capturat ilegal.