Ideea mea de vacanta, atat in tara, cat si in strainatate presupune indelungi vizite la biserici, muzee, castele si galerii de arta. Sa nu uitam de turnuri care mai de care mai inalte, care iti ofera privelisti minunate asupra oraselor. Momentele de relaxare sunt cele in care pot contempla picturi celebre, in care poposesc intr-o piata si-i observ pe cei din jurul meu si, bineinteles, cand ajung acasa, in camera de hotel.
Ultima vacanta, destul de solicitanta, insa deosebita, a fost chiar luna aceasta, in Italia. Mai exact, nord-estul tarii, principala destinatie fiind celebra Venetie. De ce? Pentru frumusetea sa, pusa in valoare de Carnavalul sau anual, ocazie pe care niciun turist nu vrea sa o rateze. Am programat inca din octombrie 2011 zborurile si cazarea si incet, incet am planuit mini-concediul de 5 zile. Astfel, am economisit destul de mult, avand in vedere ca bieletele de avion dus-intors ne-au costat 400 de lei, iar cazarea in Padova (Small Hotel Royal), putin peste 600 de lei.
Planul a fost urmatorul: cate o zi in fiecare oras, in care ajungeam cu trenul. Cum Venetia a fost de la bun inceput atractia principala, i-am acordat doua zile acestui oras, supranumit "cel mai frumos din lume". In schema au mai fost Padova - unde eram si cazati, Verona - orasul indragostitilor si Bologna, unde am si aterizat.
Voi incerca sa descriu succint fiecare zi a vacantei, in care am cheltuit putin peste 500 de euro (doua persoane). Recunosc ca cel mai scump ne-a ajuns transportul: bilete autobuz si tren.
Ziua 1: Padova
Vacanta a inceput joi, 16 februarie, la ora 10:15, cand am decolat de pe Aeroportul Baneasa din Bucuresti (zborul a avut o intarziere de 15 minute). Am ajuns in Bologna la 12:20 ora Romaniei si 11:20 ora Italiei (in continuare voi face referire doar la ora Italiei). Din Aeroportul din Bologna exista un singur autobuz care te poate duce in oras. Desi se afla la 6 km de oras, costul biletului unui drum cu Aerobus BLQ pana la gara centrala cost 6 euro/persoana. Traseul este parcurs in aproximativ 30 de minute.
Cum avionul a avut o mica intarziere, iar drumul cu BLQ a fost si el considerabil de lung, am luat trenul spre Padova la 13:12. In plan era cel de la ora 12:12, insa nu l-am mai prins. Pretul unui bilet dus este de 9 euro/persoana. Am ajuns in Padova la 14:45 si am luat autobuzul 6 spre Terranegra, unde eram cazati (Hotel Royal, 3 stele). Pretul unui bilet de autobuz: 1,20 euro. Aviz pentru cei obisnuiti sa circule fara bilet: in toate autobuzele din Padova exista mesaje in limba romana prin care esti anuntat ca trebuie sa-ti validezi biletul.
Dupa ce ne-am cazat si am despachetat, am luat din nou autobuzul 6 si am mers sa vizitam orasul. Primul loc pe care l-am vizitat a fost Cappella degli Scovegni- cel mai important obiectiv turist al orasului. Din pacate, era inchisa. Am vazut doar exteriorul, curtea si parcul.
Am gasit deschisa Biserica Emeritani, din Piata Emeritani, unde intrarea era libera. A urmat Muzeul Moroni, un fost palat si Palazzo della Regione, unul dintre cele mai mari edificii medievale din Italia - unde am platit 2 euro, un bilet redus pentru toti vizitatorii intrucat se amenaja e expozitie. Aici am vazut un cal imens din lemn, facut de Giotto (1303 -1305).
Am fost apoi in Piazza Duomo, dupa care am mers la superba Basilica di San Antonio. Am avut marele noroc de o gasi deschisa pentru ca imediat dupa plecarea noastra, nu s-a mai permis intrarea. Aici se afla mormantul Sfantului Anton de Padova, unul dintre cei mai venerati sfinti ai Italiei. Locul sau de veci include o minunata statuie ecvestra, care-l prezinta pe conducatorul mercenarilor Gattamelatta, realizata de catre Donatello. Tot el a facut si basoreliefurile de pe altar.
Ultima oprire a fost Piazza del Santo, dupa care neam intors la hotel, rupti de oboseala. Fiind deja ora 20.00, am facut dus si nici nu-mi amintesc cand am adormit, ci doar telefonul sunand la 07:00, pentru a pleca spre minunata Venetie. Al treilea oras vizitat a fost Verona, de care pur si simplu m-am indragostit.
Vacanta Italia: Basilica di San Antonio din Padova iti taie respiratia
Publicat la: 2012-02-29
de
Nicoleta